Da. Cam asa e. O pereche de casti, si nimic mai mult. Nici nu stii cand se incurca, si apoi iti ia cel putin 5 minute sa le descurci.
Perechea mea de casti se incurca foarte des, aproape de fiecare data cand vreau sa ascult muzica. Banuiesc ca asa e si cu viata, acum stii ca e descurcata si ca merge ca pe roate, si apoi nici nu-ti dai seama cand se incurca. Uneori se incurca putin, alteori foarte greu. Si iti ia ceva timp ca descurci zecile de noduri formate. Uneori te trezesti ca nu-ti mai merge o casca deloc, asa cum si in realitate o parte din sufletul tau poate muri. Dar iti ramane casca cealalta. Iti ramane inca o sansa. Si ce te faci cand iti moare si casca cealalta? Iti cumperi o pereche de casti noi. Eh, cu viata nu mai e asa. Avem doar una si trebuie sa o pastram, fie ca ne place fie ca nu ne place.
Uneori viata e foarte incurcata. Asa e mereu: uneori iti vine sa razi de cat de usor se pot incurca niste lucruri abia descurcate, uneori iti vine sa injuri cand crezi ca descurcatul nu are sfarsit, si uneori iti vine sa plangi cand ambele casti se strica.
Daca inauntru e durere, afara e ciudatenie. Toti se uita la tine cum incerci sa-ti descurci viata aiurea incurcata, toti judecandu-te si intrebandu-se: "Doamne, ce tot vrea sa faca? Si de ce acum? De ce aici?". Se uita la tine ca si cand ai avea un ochi scos. Daca acum se uita asa, da' cand oi avea ochiul pe bune scos [Doamne fereste!], atunci cum s-or mai uita? Si totusi incerci sa descurci. In ciuda tuturor lucrurilor din jurul tau si din sufletul tau, descurci si descurci, mai si injuri, mai si razi ca prostul, te mai si superi, totul in speranta ca intr-o zi castile nu se vor mai incurca asa de tare, acest lucru fiind inevitabil.
Habar n-am ce e cu postul asta; banuiesc ca e doar lipsa mea de preocupare in metrou. Si da, daca cineva m-ar pune sa descriu viata intr-un cuvant [sau in fine, o sintagma], as spune un singur lucru: O pereche de casti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu