Doamne. Sunt atatea de zis si totusi parca nu pot sa zic nimic, nici nu stiu de unde sa incep. Poate un pas bun ar fi prin a spune ce simt acum. O da, nu cred ca vrea cineva sa stie ce simt acum. Ura? Sigur. Tristete? Exista si ea. Singuratate? Nici nu se mai pune problema. Invidie? Pe ici, pe colo. Nu pot sa inteleg cum oamenii pot fi atat de ... judgemental. Cum te-au vazut, imediat te-au catalogat. Nici macar nu asteapta sa te descopere cat de cat, poate atunci si-ar da si ei seama ce eticheta gresita ti-au pus. Si oamenii cu doua fete, nu ii pot intelege delocccc. Mi se pare oripilant cum un om se poate manifesta in secunda asta cumva, iar in secunda urmatoare total opus. Toti sunteti niste facaturi de oameni, fara pic de demnitate. Toti stiti sa va bateti joc si sa judecati. Nu e de mirare ca generatia asta sta prost la capitolul respect si bunele maniere. Toti o apa si un pamant, stransi, facuti gramada. Si probabil in 'gramada' aia acolo ma aflu si eu, demonstrand inca o data cat de prost si naiv poate fi un om. e incredibil cum am putut sa cred ca totul va fi, in sfarsit, dupa atata asteptat, intins in fata mea, numai bun sa il iau si sa ma bucur ca e numai al meu. Banuiesc ca asta e karma. And, guess what? Karma iz a bitch.
